Cred ca altadata daca aveam atat timp la dispozitie calculam fiecare secunda pentru a ma asigura ca o folosesc pe fiecare in parte cat se poate de eficient. Acum in schimb ma bucur de odihna. Nu ma simt in cea mai buna forna, dar am oportunitatea sa ma regenerez si sa imi revin. Observ ca uneori sunt in stare sa mananc tot ce imi iese in cale si alteori nici nu ma pot apropia mental de ideea de mancare. Azi e una din zilele care fac parte din a doua categorie, ma simt putin slabita si stiu sigur ca e datorat stresului. De multe ori ma gandesc ca toata lumea trece prin stari similare doar pentru a-mi linisti mintea care fuge de nebuna spre ganduri invazive, e destul de greu sa ma conectez la prezenta realitate, in conditiile in care uneori desi simt ca nu am destule cuvinte sa scriu, pana si faptul ca trec asa sa „salut” in cateva cuvinte sau in propozitii vagi. Tot ma simt mai bine impartasindu-mi experiente. Mi se pare ciudat faptul ca pe cat imi este de usor sa scap de obiceiurile proaste pe atat de greu e sa ma tin de aceasta hotarare. Ma simt infinit mai bine cand nu consum alcool, sau nu ma apropii de majoritatea viciilor ce imi bantuie existenta. E foarte ciudat cum mintea mea percepe starea de bine temporara ca fiind definitiva in conditiile in care, constientizez clar si sunt cu atat mai hotarata sa imi mentin deciziile pe calea idealului.
Nu stiu ce e normal
Multa lume care a trecut prin cei 24 de ani ai mei si probabil a experimentat situatii similare cu a mea. Schimbari hormonale, dureri de peste tot grij cu privire la tot felul de prostii. Gandul ca am devenit adult prea devreme pe mine ma copleseste zilnic. Chiar trebuie sa muncesc zilnic pentru bunastarea mea? Trebuie sa ma impac zilnic cu gandul ca lumea nu e asa cum credeam? M-am trezit oarba la varsta asta, vazand ca toata lumea e cu un pas inaintea mea, sau multi kilometri inainte? Cum am ajuns aici? Cum trec la nivelul urmator in acest joc meschin? Cui ma plang de neajunsuri cand mama si tata nu imi pupa ranile sufletesti? Cum am ajuns sa fiu responsabila de propriile alegeri? si de ce acest gand ma bucura si intristeaza in acelasi timp?
Temporar indisponibil
Uneori am impresia ca imi pierd creativitatea. Daca uneori am perioade destul de lungi in care scriu in contiuu si par a fi un izvor nesecat de idei. Uneori, simt cum imi scapa cuvintele printre degete, cred ca asa cum fac de obicei in astfel de momente, trebuie sa iau o pauza.
Ganduri ramase in urma
Uneori cand scriu pe blog, ma gandesc ca voi citi peste 10 ani si voi rade de mentalitatea pe care o am acum, voi regreta ca mi-am dat voie sa fiu naiva in momentele in care trebuia sa fiu hotărâtă si răspicata. Dar nu voi regreta ca am facut tot posibilul sa fiu linistita și multumita de mine. Acum imi pare rau ca nu am curajul sa trec peste fricile care ma încurcă din a-mi urma ceea ce cred eu ca sunt obiective.
oh …
Tocmai ce am pierdut seria. Nu pentru ca sunt neglijenta ci pentru ca efectiv am uitat. Am facut atat de multe in ziua precedenta incat efectiv am perdut total notiunea timpului. Acum vazand ca eu trecut 38 de minute peste ora 12, m-a cuprins un fior, nu am simtit neaparat dezamagire, cat mai de graba putin regret. Aveam deja 26 de zile in serie, de care uneori trasesem si cu dintii in conditiile in care pana si in ultimele minute ale zilei cerseam secunde inainte de click. 24 de ore fara sa sa scriu nu mi se pare chiar asa o tragedie in conditiile in care desi nu scriu pe blog nu inseamna ca nu scriu. In ultima perioada incepand cu primele zile din an, am tot scris zilnic. Rare au fost momentele in care sa treaca mai mult de 12 ore fara sa scriu. Astfel ca putin regret ca nu imi mai apare notificarea care sa imi spuna ca am nu stiu cate zile la rand. Ceea ce ma bucura de fapt e ca am norocul sa ma bucur de propriul progres. Multumesc mie, sunt cea mai tare.
Zilele de dupa colt 