Reflexii

Din momentul in care m-am simțit cel mai rau din punct de vedere emoțional, am simțit ca eu nu sunt asa, merit sa trăiesc acea experienta însă, trebuie si vreau sa gasesc o cale sa ma vindec. Astfel ca am cautat pas cu pas sa ma descopăr. Sa fac cunoștință cu adevărata eu. Acea persoana pe care sa o iubesc sa o respect si sa o fac sa se simta speciala in corpul care o poarta prin lume. Asa ca am început călătoria spre vindecare prin a face toate lucrurile care ma satisfac emoțional. Am inceput sa ma gândesc la lucrurile pe care vreau sa le concretizez din placeri hobby-uri sau poate din lucruri care ma împlinesc pe plan emoțional. Astfel ca oricât de obosita ma simt aleg sa iau o pauza, sa ma odihnesc si apoi sa continui sa imi fac loc in lume. Am descoperit pe acest drum ca sunt mult mai capabila sa fac lucruri de care nici nu ma credeam in stare, am observat ca mintea mea imi poate fi atat prieten de nădejde cat si cel mai aprig inamic si decizia imi aparține de partea cui vreau sa fiu. Am inteles ca înainte sa continui sa imi fac un viitor e momentul sa imi accept si sa imi remediez trecutul dacă este posibil si daca nu, macar sa invat ceva de acolo. Lucrurile bune urmeaza sa se întâmple. Deja se intampla multe din ele dar procesul e cel ce contează nu recompensa de la final. Eu îmbrățișez tot ce mi se oferă ca pe o oportunitate de a evolua. Poate altcineva isi dorește mulți bani, recunoștință si faima. Eu cred ca odată ce te-ai auto descoperit si stii cu cine ai de a face când vine vorba de sufletul tau deja toate bunurile lumești sunt doar pentru a îmbunătăți calitatea vietii nu pentru a o defini.

Publicitate

Publicat de Alexandra Maria

Cand nimeni nu te vede, te simti mai liber ca niciodata, sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: