Oboseala cronica?

In urma cu cateva zile descopar in ciuda faptului ca am momente in care corpul imi spune ”Ia o pauza nu mai pot”, exista situatii in care desi fizic si mental sunt praf, corpul imi spune ”Hai ca poti” As putea asta ca pe un avantaj pe termen scurt insa asa cum anxietatea imi da semnale mai clare, imi aduce in constiinta ideea ca sigur nu e bine pentru viitor. Majoritatea fricilor mele oricum se invart in jurul santatatii, ma consoleaza de asemenea gandul ca odata ce prezentul meu este exact asa cum imi doresc la pachet vine si viitorul. De cele mai multe ori ma simt obosita mental pe seama stresului acumulat in timpul saptamanii. Weekend-ul ar trebui sa fie detoxifiant, insa ma gasesc in situatii stresante si atunci. Uneori am impresia ca sunt singura persoana de pe pamant care traieste aceasta dilema a oboselii. Cred ca majoritatea oamenilor din generatia mea si cele trecute experimenteaza sentimente comune. Am fost crescuti dupa un tipar gresit, invatati ca ”Munca in zadar e si ea o munca” sau ca, ”Atat timp cat ai ceva de facut, trebuie”. Aceleasi esenta a lucrurilor o gasim in ziua de azi sub formulari mai blande care ne indeamna la odihna din cand in cand, si care se axeaza mai de graba pe ideea ca ”E imperios necesar sa luam o pauza atunci cand este nevoie”. In ultima perioada a fost scos la suprafata termenul de ”burning” multa lume spune in ziua de azi, ca pe vremea bunicilor nostri nu existau acesti termeni definitorii ai oboselii si desi treceau prin stres postraumatic sau prin experiente mentale greu de cuprins in cuvinte, ” nu aveau nimic”. Ba da aveau, doar ca pe vremea lor nu era atat de nomal sa se vobeasca despre asta. Era la fel de tabu precum alte subiecte pudice care nu se aduceau in discutie decat dupa multe pahare de vin. Ne aflam intr-o era a tehnologiei ultra-rapide care ne forteaza sa evoulam si sa fim la curent cu tot, reclamele ne fac sa ne simtim anxiosi, presiunea grupurilor din care facem parte, presiunea familiei, a scolii, a locului de munca care ne vrea sclavi. Toate aceste elemente cumulate in 24 de ore 5 zile pe saptamana sau poate mai multi pentru altii, nu duc decat spre subiectul de azi. As putea vorbi la nesfarsit despre cum ne-am nascut obositi si cum, multi dintre noi ne confruntam cu tot felul de anxietati irelevante in momente de liniste, insa as vrea sa aduc in dincutie metodele pe care eu le folosesc de cele mai multe ori cand simt ca ceva nu este in regula.

• Imi ascult corpul. Observ semnalele transmise de corp si imi concentrez atentia spre vindecare introspectiva.
• Respir adanc de 7-8 ori si imi relaxez toti muschii.
• Traversez odata cu privirea mentala zone principale din corp. Asta nu dureaza mai mult de 2 minute si e un fel de meditatie.
• Imi opresc gandurile si ma concentrez pe momentul prezent.
• Imi spun afirmatii pozitive scurte pentru a scapa de gandurile intruzive si pentru a face loc celor de care chiar am nevoie.

Pe langa aceste elemente un alt lucru care ma ajuta destul de mult pe care il practic cam rar, este vorbitul cu mine, am observat ca foarte multa lume face asta, e chiar terapeutic si ajuta la stergerea draftuilor si resturilor mentale care ne coplesesc cateodata. De cele mai multe ori cel putin eu, ma simt coplesita de ganduri inutile fara sens sau justificare carora le dau curs din neglijenta. In realitate nimic din tot ce pare complicat imposibil de atins sau departe de noi, nu este pe atat pe cat ne imaginam, si asta pentru ca asa cum fiecare are realitatea sa intrerioara, cea exterioara este raportata in functie de prima si in tot acest cumul de realitati interconectate perceptia este cheia obiectivitatii, pe care deseori o pierdem.

Publicitate