Cu picioarele pe pamant

Am uitat sa ma bucur. Ma uitam adineauri pe geam, la frunzele imbibate in intuneric cum dansau frenetic in vantul rece. Cat de norocoase sunt frunzele ce cad. Ele stiu ca urmeaza sa renasca curand, iar vantul tomnatic doar ce le obliga sa isi paraseasca casa verii. Cred ca imi pasa prea mult si complic lucrurile simple. Zilele trecute venind spre casa, ma simteam linistita ascultand muzica in casti. Vreau ca lucrurile sa fie mult mai simple. Am inteles ca in esenta lor majoritetea situatiilor ce par greu de gestionat de fapt rezolvarea lor se afla chiar in cele mai simple feluri. Am uitat atat de mult sa fac lucruri care imi aduc satisfactie, incat am uitat complet ce anume imi aduce satisfactie. In ultima perioada m-am afundat intr-o rutina mizerabila care imi distruge toate visele gradual. Am uitat sa imi doresc lucruri, am renuntat la toate aspiratiile ce imi aduceau speranta ca va fi mai bine, afundata in ganduri sabotatoare. am uitat sa scriu, am uitat cat de mult iubesc sa imi zburde mintea pe tastatura, in propozitii fara sens pe care dupa ce le citesc ma linistesc, pentru ca ma regasesc. Obligata de propria-mi vointa m-am linistit si am decis ca eu sunt propria-mi calauza in viata. Nimic nu ma poate opri din a-mi indeplini visele. Cumva sunt putin dezamagita, si am impresia ca e destul de tarziu sa mai incep sa fac lucruri pe care, din scuze idioate nu le-am facut mai devreme. Ma resemnez cu gandul, ca acum cativa ani consideram corect ceea ce faceam atunci. De multe ori ma invinovatesc pentru lucruri pe care le-am facut si pentru cele pe care nu le-am facut probabil toata lumea la un moment dat a simtit la fel. Eu ma vad singura care scoate asta la suprafata si se plange printre altele de lucruri comune. Mult spus ”plange” cand de multe ori sunt constienta ca multe din starile prin care trec sunt destul de comune. Mai putin comune sunt metodele prin care fiecare face fata la anumite situatii. Unul din cele mai bune sfaturi pe care le auzisem la un moment dat, de care nu prea tin cont, se referea la scoaterea propriei persoane din context. Spre exemplu daca o anumita situatie coplesitoare, devine din ce in ce mai apasatoare, ce sfat ti-ai oferi daca nu ar fi situatia ta? Cum te-ai ajuta daca ti-ai fi cel mai bun prieten? Cat de rational ai fi si cat de mult ar conta ceea ce simti? Eu deseori ma las coplesita de gandurile inutile si scenariile ireale ce constrang ratiunea. Uneori asta ingreuneaza luarea deciziilor corecte. de principiu din exterior lucrurile sunt mult mai simple. Ceea ce conteaza cel mai mult e sa imi amintesc constant ca imi sunt cel mai bun prieten.

Publicitate