Acum o luna imi masuram sperantele in frici si deznadejde. Traiam in frica de necunoscut cu gandul ca va fi un an cel putin decent. Ma gasesc astazi in 16 zile de postat consecutiv, vaga experienta in ale eclerelor, putina oboseala pe marginea sufletului, ganduri putin mai ordonate, un drum putin mai pietruit, am macar o vaga idee legata de ce urmeaza sa se intample. In conditiile in care in trecut eram atat de pierduta in spatiu incat nu exista nici un grad de comparatie mai infim decat eu cea de azi, cu eu cea de acum un an. Daca m-as gasi pe mine undeva in trecut m-as incuraja un pic mai mult si mi-as spune ca pot. eu stiu ca pot arat ca pot, imi car singura piatra sa imi construiesc statuia de care am nevoie pentru ego-ul meu mizerabil. Ideea e ca intr-o luna din acest an am facut cat n-am facut in ultimii doi ani. Cred cu tarie ca sunt o cu totul alta persoana comparativ cu eu ce-a de acum un an si ma bucur de prezenta mea in fiecare zi. Sunt mai mult decat recunoscatoare ca ma am pe mine asa cum sunt, stiu ca am loc hectare intregi de plantat imbunatatiri dar, cel putin acum inca lucrez la a-mi delimita terenul si a-mi impune limite in ceea ce priveste atitudinea mea fata de altii cat si atitudinea celor din jur fata de mine. Suna extrem de egoist cand spun ca de fapt ma prioritizez atat pe mine cat si nevoile mele si imi selectez apropiatii in functie de valorile impartasite, insa e mult mai trist sa fii cel mai destept dintr-o sala plina de oameni decat cel mai putin inteligent, pentru a lasa loc de cunoastere.
Zilele de dupa colt 