Am adormit târziu cu gândul ca la etajul 6 presiunea e mult prea mare, imi vâjâie capul de la zgomotul orașului treaz, un sunet constant ca o pocnitura slaba probabil din cauza becurilor tot se repeta, asa ca am decis sa număr în gând pana când sunetul se aude din nou pana adorm. Într-un final realizez ca dupa un somn de câteva ore, ma trezesc iar la 4 dimineața, cu gândul ca va urma o zi plina de experiente minunate. Am ațipit iar 2 ore, m-am trezit cu același gând iar în final la ora 8 eram gata de marea aventura. Dupa micul dejun servit la hotel am pornit spre… Nici nu știu exact spre ce, dar am ajuns cu siguranță unde trebuia. Am hotărât sa mergem cu metroul, după care odată ajunși în una din stațiile unde trebuia sa schimbam alt metrou un domn amabil ne-a amuzat cu felul în care ne-a sugerat un mod mai ieftin de a călători. „put your expensive cards here” sau „go back home and frame this tickets as memory” au fost câteva din afirmațiile care mi-au pus un zâmbet pe față. Am ajuns într-un parc cu flori unde soarele ne bucura cu prezenta, mai puțin atunci când se ascundea sub norii trecători, de parca și ei se grăbeau undeva. Am zăbovit o vreme, după care cu pașii frematand ne-am îndreptat spre Regent Park, aflat în apropierea muzeului Madame Toussauds. Am baut ciocolata calda pierzând noțiunea timpului în discuții observatorii. Aproape de ora 12, ne-am îndreptat spre muzeu,era mult prea devreme asa ca am hotărât sa mai așteptăm în zona. Deja ma dureau picioarele de o buna vreme dar, freamătul a cele ce urmau sa se petreacă, ma făcea sa ma simt de parca levitez. Odată intrati în muzeu primul lucru care mi-a atras atenția, a fost un bărbat din personal nemișcat în fata tuturor vizitatorilor! Cu un machiaj ce părea a întruchipa o statuie de ceara, a smuls zâmbetele multora atunci când s-a mișcat. Aventura a început într-un cadru extravagant, cu vedete din Hollywood într-un peisaj de Oscar, am început sa facem poze cu cei mai cunoscuți, cei care ne-au atras atenția și mai ales cei pe care ii mai văzusem întruchipati în diverse personaje. Turul nu a fost atât de interactiv pe cât ma asteptam, pana în momentul în care am urcat într-un fel de rollercoaster istoric prezentand într-o mișcare temperata momente semnificative. O experienta senzoriala senzațională, neașteptata cu lumini mirosuri senzații tactile și auditive deosebite. În cele din urma am trăit experienta 3D din universul Marvel însoțită de asemenea de efecte ce-ți inunda creierul în tot felul de senzații neașteptate. Odată încheiat acest cumul de senzații, am hotărât sa vizitam gradina zoologica din apropiere. La început m-am întristat de soarta animalelor însă pe parcursul experientei am realizat ca animalele nocturne au unele condiții incredibile de a-și duce existenta, maimuțele mici ar trebui sa fie libere, încălzirea globala ar trebui măcar încetinită, trăim într-o lume mult prea mare care evoluează cu viteza luminii, fără măcar a conștientiza în ce direcție ne îndreaptă. Totuși am găsit extrem de relaxant felul în care girafele mananca, expresia de pe fata lor părea plictisita, ca și cum păreau obișnuite cu oamenii însă voiau totuși putina intimitate. Ma întrebam oare cum as fi reacționa eu, daca cineva m-ar privi în timp ce mănânc sau în timp ce dorm, cu siguranță deloc în largul meu. Totuși am plecat de la zoo destul de satisfăcută de sentimentul ca multor animale cu siguranță e este mult mai bine în captivitate decât în salbaticie… Oarecum. Ziua s-a încheiat într-un restaurant italienesc intim, pe o strada lăturalnica, serviți de un personal extrem de bine pregătit cu mâncare extrem de delicioasa, un vin excelent și un desert pe măsură. As putea spune ca banii plătiți la restaurant au meritat pana la ultimul penny. Cu o bere pe birou, ochii plecandu-mi-se de oboseala, o senzație de înțepături constante în tălpi și nasul puțin înfundat, închei ziua de azi pregătindu-ma psihic pentru ce va avea sa urmeze mâine.
Londra: 1/4
Ne-am trezit la 4 dimneața confuzi și nedumeriți de ledurile aprinse automat, care de obicei anunțau ca e timpul sa mergem la munca. Am ațipit încă 2 ore după care, am pornit spre gara. Am ajuns cu mult mai devreme ca să avem timp sa bem cafeaua și sa ne revenim din euforia zilei, inceputa total scoasa din contextul obișnuit. Trenul anunță întârziere dar, nu întârzie. Punctual la 7 23, e deja pe peron, după care pleacă din statie la fel de repede cum am ajuns. Cele doua ore jumătate pe drum au trecut repede, pierduți în peisajul neobisnuit și în mici discuții observatorii. Când am parasit peronul gării London Easton, o bucurie imensa împletită cu adrenalina și extaz mi-a cuprins corpul. Inima îmi bătea nebunește, parca voia sa se dea peste cap odată cu mine. Imi aprind o tigara si savurez fiecare fum, respirând prin el aerul londonez. Plănuim sa cautam un uber sau un taxi, sa ne îndreptăm spre cazare însă instinctul de supraviețuire câștiga, când sting tigara si realizez ca mi-e foame. Împreună cu viitorul meu soț de mana, pe străzile îngustate de clădiri, cu dimensiuni ce păreau astronomice în ochii mei, înconjurați de magazine cu preturi exorbitante de o parte și de alta a pietonalei, cautam un restaurant sa mancam. Într-un final am potolit foamea, după care am pornit într-o mica plimbare ca să prindem exact momentul memorabil al schimbării gărzilor la Palatul Buckingam. Ceremonia somptuoasa cu muzica și aer regal combinat cu aglomerația din jurul palatului, alcătuiau un tablou sublim. Între timp am reușit sa observam și antrenamentul gărzilor din curtea muzeului reprezentativ, continuând mai apoi plimbarea spre Big Bang. Deși trebuia sa fie în renovare, vârful ceasului era descoperit ceea ce ne-a permis sa imortalizam peisajul mulțumitor. Am continuat spre Westminster Bridge, după care am realizat ca suntem destul de aproape de hotel, încât sa merite sa mergem pe jos. Odată ajunși ni s-a spus ca putem lăsa bagajul într-o camera destinata și sa revenim mai târziu pentru check in. Am pornit spre o cafenea din apropiere, am baut o cafea, a fost prima cafea la care am primit o mica bucățică de brownie, în loc de clasicul biscuite italienesc cu migdale. Iubitul meu și-a comandat ceva de mancare iar eu m-am mulțumit cu savoarea cafelei. În cele din urma am făcut check in-ul, am intrat in camera primitoare unde ne-am odihnit pentru câteva ore. Pe la ora 5 după masa am hotărât sa mai facem o plimbare pentru ca se apropia ora cinei. Am mers prima data la un restaurant unde meniul nu m-a satisfăcut într-atât încât sa vreau sa rămân, asa ca ne-am îndreptat spre unul unde serveau burgeri. Dupa masa copioasa am pornit spre Tower Bridge care m-a surprins cu peisajul nocturn nemaivăzut. De-a lungul a doua ore am tot roit în jurul Tamisei pe o distanta considerabila bucurându-ne de zarva serii și vocea orașului. Sunete vibrante la toate frecventele făceau din peisajul londonez unul cu totul deosebit. Am încheiat seara în fata camerei de hotel după încercări nenumărate de a intra înăuntru datorita demagnetizarii cartelei. Sfat de final de zi: Nu puneți cartela de acces lângă alte carduri sau în spatele husei telefonului, se va demagnetiza.
Nerăbdare în dezastru
Mai am aproximativ 5 ore de somn. Dimineața trebuie sa ma trezesc la 4:30. Daca ar fi după mine, as dormi iar pana la 10. Imi place sa ma trezesc dimineața dar nu în starea pe care am avut-o weekendul asta. Am fot total neproductiva din punct de vedere a mediului în care ma aflu. Știu ca trebuia sa fac curățenie și sa ma simt mai bine apoi dar, nu am avut efectiv energie sa încep nimic. M-am simțit ca și cum ar fi inutil sa fac curat asa cum ar trebui. Bineînțeles am păstrat ordinea, cât se poate. M-am uitat la serialul After life. M-am regăsit total în majoritatea situațiilor, care îl aduceau în prim plan pe actorul principal. Nu pentru ca era depresiv ipohondru și avea gânduri suicidale, ci pentru ca într-o oare care măsură împărtășeam aceleași credințe și idei despre existenta. Faptul ca m-am uitat la serial nu m-a făcut sa ma simt neproductiva, cred ca meritam o pauza. Nu e ca si cum am pierdut timpul pe rețelele sociale… Totuși serialul m-a făcut sa îmi regandesc puțin perspectiva de viata. Am nevoie de o schimbare și mișcarea trebuie făcută cât mai curând. Așteptând cu nerăbdare momentul în care o sa scap din propria capcana a mintii, cumva ma tine pe ace. Ma simt ca și cum as fi închisă într-o cușcă, cu cheia în mana dar cu încuietoarea pe partea cealaltă a ușii. Nu exista geamuri nici alte posibile ieșiri… Cheia e în mana mea, totuși. De unde oare o am?
Cuvinte nespuse
Trage adânc aer în piept și spune cu voce tare tot ce ai vrea sa auzi. Încep eu:
Am o surpriza pentru tine. O sa iti placa!
Hai sa mergem undeva unde nu am mai fost pana acum.
Vreau sa facem ceva ce ne place amândurora.
Hai sa vedem ce altceva mai putem face în orașul asta.
Mi-ar plăcea sa petrecem mai mult timp impreuna
Mi-ar plăcea sa vorbim mai des
As vrea sa ne ascultam mai des și sa schimbam ce e greșit
Nu crezi ca ar trebui sa schimbam puțin decorul în viata?
Hai sa plănuim ceva și sa ducem la îndeplinire
Hai sa ne jucam mai des
Vreau sa primesc flori din când în când
Vreau sa scap de monotonia asta care nu se mai termina
Nu mai vreau sa stau singura
M-aș simți mai bine dacă am colabora mai des în responsabilități
Vreau sa ma simt mai inclusa în viata asta pe care zici tu ca o trăim impreuna
Prezenta fizica nu înseamnă că petrecem timp împreună atât timp cât ne ignoram.
*trag aer în piept* atât am avut acum în minte sa spun.
Continua sa scrii
Imi amintesc momentul in care mi-am spus ca nu o sa mai scriu niciodata. Eu nu contez. Eu nu sunt destul de relevanta. Sunt altii mai buni ca mine. Intotdeauna ganduri de acest fel, ma tot opreau din a face ceea ce de fapt ma vindeca. Cand am realizat, ca de fapt eu nu trebuie sa fiu nimic din ce se cere, trebuie sa fiu relevanta pentru mine. Lucrurile se vor aranja intr-o zi ca un puzzle la care tot lucrez. Increderea cuiva in ceea ce fac, bineinteles pentru mine e esentiala. Dar am ajuns la concluzia ca acea persoana sunt eu. Atat timp cat continui sa scriu. Poate nu am destul curaj sa scriu mai mult mai bine si mai atragator. Pe mine ma bucura ideea ca pot insira cuvinte pe care poate nu am mereu curajul sa le spun cu voce tare… ar fi cateva de zis daca stau sa ma gandesc. Totusi inca lucrez la atitudinea mea si felul in care vad lucrurile si am speranta, ca intr-o zi toate vor fi cel putin la micile mele asteptari. Stiu, toata lume spune sa tintesti sus mereu dar, in ce directie tintesti in spatiu?
Zilele de dupa colt 