In acest moment cutremurator…glasul omenurii zace infundat de un gand infiorator. Un moment de tacere a zguduit toata planeta. Oameni isterizati de intrebari din ce in ce mai conspirationiste, evalueaza momentul ca fiind un cuvant din glasul universului. Unii cred ca de fapt toata lumea a avut un gand comun care a provocat linistea. Poate o forta spirituala supraomeneasca, a creeat iluzia tacerii. Ar putea bine inteles meditatia sa remedieze aceasta stare de neliniste a omenire. Totusi dupa momentul aprig de tacere ceva s-a schimbat. Din comportamentul oamenilor de dupa tacere observ ca de fapt strigatul de ajutor venea din partea Iubirii. Unitatea elementara care lipsea din omenire, s-a optimizat intr-o surzenie acuta care a lasat loc exaltarii, provocata de sentimentul cel mai pur din toata paleta de trairi. Iubirea!
Conversatii
Striga cat te tine sufletul,asa, descarca-te. Tu esti puternica iubito si nu ii poti lasa sa te murdareasca. Tu esti altfel, nu te lasa prada idealurilor lor. Esti desteapta si frumoasa,neserioasa si nebuna, iar ei sunt umili si aspri. Ai macar idee cand spun „ei”? Nu ai de unde sa stii dar, te previn ca te vor cumpara pe cuvinte si iti vor vinde sufletul pe aer in care oricum se vor sufoca. Sunt cei ce urasc, cei ce oricat de multa indiferenta le vei arata, vor fi acolo si vor face din magia sufletului tau praf. In cele din urma se vor ineca cu el in ura si dispret. Tu iubeste-te contruieste-ti drumul pe propriile tale forte. Conteaza drumul nu destinatia. Da-ti voie sa fii cea mai buna versiune a ta si nu te impiedica in tentatii sacadate. Bucura-te de fiecare moment si fiecare mica realizare pentru ca in final, singurul tau prieten care iti ramane, e constiinta care te-a purtat pana la linistea de dupa furtuna.
Reintoarcerea acasa
De cele mai multe ori, cand ma apuc de scris nu aleg un titlu din prima, pentru ca asta m-ar conditiona sa urmez tiparul tilului, astfel ca aleg sa il scriu la sfarsit. Prefer sa dau frau liber gandurilor ca abia dupa ce nascute, le pot boteza. Daca as incepe sa scriu o carte, la un moment dat, probabil ca i-as alege intai un titlu ca ancora, totusi niciodata nu stiu cu ce sa incep cu atat mai putin cu ce termin. Dar probabil, ca in gandurile mele s-ar putea regasi multa lume, dar nu voi afla asta decat cand voi fi citita.
Candva cineva mi-a spus ca ceea ce scriu este mult prea trist, depresiv, si lipsit de emotie. A fost unul din momentele in care o lunga perioada nu am mai scris nimic, am refuzat sa cred ca as putea transmite ceva prin ceea ce scriu. Cu timpul mi-am dat seama ca acel om se inselase, descurajarile si criticile negative pot fi extrem de usor de verbalizat, insa impactul lor face diferenta. Nu cred ca am scris chiar asa rau, totusi interpretarea pe care am facut-o cuvintelor lui a fost destul de dureroasa, poate eram eu prea mica sa inteleg limbajul adultilor, poate incerca sa ma incurajeze. Internetul e plin de oameni care arunca cu ura in stanga si in dreapta de teama, frustrare si neajunsuri emotionale.Totusi nu m-am oprit.
Cu timpul au aparut si altfel de oameni in viata mea care mi-au apreciat aprobat si incurajat felul de a scrie. Repetitia e mama invataturii si totusi nu intotdeauna poti fi bun in ceea ce faci pana cand nu primesti un impuls.
Am ales sa fiu eu energia care ma propulseaza pe acest drum. Cumva scriind e singura activitate pe care o pot face, fara sa simt trecerea timpului. E singura transa in care as trai la nesfarsit. Prinsa in desprinderea de ganduri as putea sa ma regasesc la nesfarsit. E ca si cum mi-am consturit o casa din cuvinte aranjate frumos in pagina, in care ma simt confortabila si in sfarsit acasa.
Complexe
Tânjesc după copilărie în ultima vreme, de o buna perioada tot simt cum ma copleșesc credințe din copilărie care acum nu mai au de a face cu mine. Cine sunt eu acum? Mi-ar plăcea sa fac cunoștință cu versiunea mea de copil dar, cred ca m-ar enerva la culme inocenta, naivitatea și incapabilitatea de a se face înțeleasă. Niciodată nu am simțit afecțiunea celor din jur. Fapt pentru care acum ori întreb prea multe, ori deloc despre anumite aspecte. Mi-aș spune ca sunt acolo pentru mine și m-aș împrieteni cu mine. Am început acum la 23 de ani, sa realizez ca sunt singură între suflete străine de idealurile mele sau de ceea ce pot obține, suflete care îl trag pe al meu în jos din amuzament. Mi-aș spune totuși ca pot mai mult și dacă perseverez pot reuși. Ar trebui sa ma iubesc mai mult, pentru ceea ce sunt, fără sa ma simt complexata. De ce în ultima perioada nu imi mai simt corpul asa atrăgător? Versiunea mea de copil cred ca ar fi mândra de mine de acum. Timpul pierdut în trecut, nu ma face sa ma simt în urmă cu evoluția mea. Cert este ca ma aflu pe drumul cel bun înspre împlinirea unui ideal pe care sunt conștientă ca singura trebuie sa îl ating. Nu știu de ce am început sa dezvolt ideea ca oamenii din jurul meu sunt pioni pe o tabla de joc, fără instrucțiuni, eu fiind la linia de start și restul câteva etape în fata mea. Versiunea mea de copil ar fi terifianta de ideea de singurătate. De ce mama și tata nu sunt sa ma protejeze? Nu sunt capabili, nu au știut sa se protejeze nici măcar pe ei înșiși. Tu știi sa ai grija de tine știi ca tot ce faci acum este benefic. Te vindeci de propriile frici și te avânți spre viitor cu un soi de speranță inconștiență. Măcar ești fericita asa… În lumea ta numita blog.
Recunoastere
Mi se pare un moment bun sa scriu pe blog în starea în care tocmai am terminat de citit cartea Pacienta Tăcută asta pentru ca mi-a trezit un sentiment de vinovăție fata de toate greșelile pe care le-am făcut și nu mi le puteam ierta. Pe de alta parte, ma simt extrem de linistita de gândul ca trăiesc acest sentiment. Ma bucur ca pot face față multor trairi și gânduri cărora, până nu de mult ma osteneam sa le ascund sub preșul uitării. Ma simt linistita și împăcată ca mi-am destăinuit niște gânduri eului. Mi-am dat arama pe față cum s-ar zice cu toate ca mi s-a părut ca am greșit. Dar ma simt vindecata, de parca o schimbare radicala s-a produs în mine și brusc mi-am revenit în fire. După un lung drum spre regăsire simt în sfârșit gustul dulce al conștientizării. Acolo unde erau mii de gânduri rastalmacite în sfârșit s-a așternut o liniște plăcută o senzație de confort în care ma simt în sfârșit complet în firea mea. Mai recunoscătoare decât atât nu am fost niciodată.
Zilele de dupa colt 