Pe mine ma face fericita ploaia, mai ales cand ploua tare, tare cu stropi mari, florile, liniștea, uneori intunericul, alteori lumina opaca. Sunt fericita atunci cand ma gandesc la viitor, desi e doar o iluzie. Sunt fericita, atunci cand ma plimb singura. Sunt fericita, atunci cand dupa o zi lunga, ma bag in pat. Sunt feticita cand adorm, atunci cand ma trezesc. Sunt fericita, atunci cand ascult piesa preferata sau atunci cand mananc. Cand ma privesc in oglinda, cand fac dus, pentru ca imi vad toate imperfectiunile si ma vad frumoasa. Ma simt fericita cand aud o piesa noua, care-mi stârnește fiori. Ma simt fericita, cand privesc in gol peisaje sublime prin simplitate. Fericirea mea uneori insa, zace inconstienta in ochi, buze si suflet atunci abia vei putea vedea cat de aspru pot sa râd .
Stingerea
In mod evident, sufletul e purtat departe de mintea care impinge cu gandurile destructive. Tot amalgamul de extaz pe care il trăiam, de fiecare data cand erau oameni in jurul meu. Cand ma apucam de ceva, sau puteam chiar sa nu fac nimic, tot exista undeva scanteia de bucurie. Insa de mult n-am mai pus pe foc si am ajuns sa ma complac in jar. Pun cuvintele dependente de stari in subsol, sper sa imi vindec fricile, sper sa-mi umplu sufletul de benzina din speranțe, sa-i pot da foc ca mai apoi sa ard de nerăbdare, sa realizez lucruri la care nici nu visam.
De cand am devenit cliseu?
Incepand cu ziua in care ma zbantuiam prin casa, de parca urma sa mi se intample cel mai grozav lucru din lume. Urmau sa mi se indeplineasca toate visele? Exista oare dispozitivul care sa inregistreze piesele de la radio, pe care sa le ascult cand vreau eu? Urma sa aiba calculator, ton de apel sa stiu cand ma suna mama si tata, mesaje si jocuri? Sa zicem, mai de graba o parte din ele. Visele mi se naruisera partial cand vazusem ca primisem acel nokia 3300, cu carcasa de batut cuie si care urma sa imi creeze o dependenta de snake, timp de 3 ani. In sinea mea, eram oare cum multumita stiam ca va evolua tehnologia telefoanelor si ca omenirea sigur va avea dispozitive, care sa indeplineasca mai mult decat visele unui copil de 9 ani. Timpul a trecut destul de repede, nici nu am prea avut timp sa imi dau seama, petrecandu-mi uneori ore in șir, incercand sa il fac pe sarpele din joc sa manance din ce in ce mai multe bilute de carne, eu asta credeam ca sunt. Mama imi adusese intr-o zi primul meu telefon mega performant, care literalmente indeplinea toate visele unui copil cu sperante din partea omenirii. Ce naiva, imi tot spuneam de fiecare data cand in jurul meu erau colegi care depaseau cu mult, standardele mele joase. Se intampla ca de fiecare data eu sa primesc dispozitivele cu multe generatii in urma, in detrimentul evolutiei accelerate a tehnologiei pe care eu nu mi-o puteam imagina totuși, m-am impacat bine cu ideea, multa vreme am reusit de la o varsta relativ decenta, sa descopar retele de socializare si mi-era frica sa ma arunc in marea de pareri a internauților, cumva simteam ca locul meu in mediul online e doar existential, ca un punct pe harta. In realitate nimanui nu i-ar pasa de parerea mea. De ce ar avea o altfel de atitudine pe net? Ei bine oamenii au nevoie orbeste de atenție, vor sa fie ascultati, intelesi, luati in seama si eventual toata lumea sa faca cum vrea fiecare si fiecare cu parerea lui. O corhoada de pareri impartite in pro si contra, adevarat sau fals, cald sau rece, dulce sau sarat și muuulte altele. Totusi de ce suntem atat de rapiti de retele de socializare, jocuri online si internet? Ce anume, ne tine din ce in ce mai putin offline? Uitam lucruri esentiale? Uitam sa ne bucuram de apus si scoatem repede telefonul din buzunar sa il imortalizam? Mergem la chefuri, petreceri si întâlniri ca sa aratam celor online, ca suntem fericiti? Oare sufletele cum ar arata online?
Zilele de dupa colt 