Pre-gateala?

Azi am facut eclere, si desi am crezut ca vor fi un esec total si inițial intr-un anume punct ma gândeam sa renunț, sa arunc tot si sa fac altceva. Am remediat totusi situația cu succes, reusind sa duc misiunea la bun sfârșit. Din pacate, eclerele mele nu au fost atat de fotogenice incat sa le trag in poza, insa pot sa va confirm ca au fost îndeajuns de delicioase. Cu siguranță voi repeta reteta pana cand pot sa postez si o poza decenta. Ceea ce totusi ma mira la mine acest an, este ca odata cu finalizarea tuturor sărbătorilor de iarna. Am intrat literalmente in paine cu gateala de aia serioasa. Am inceput anul in forta cu prajitura, saratele, gogosi, mancare din ce in ce mai diversificata si astazi eclerele, de care cred ca ma simt cea mai mândră. Asta pentru ca imi da incredere in mine, in măsura in care ma vad destul de capabila sa urmez niște instrucțiuni, sa reproduc de pe urma acestora si sa iasa ceva extraordinar de bun. Mai am destul de mult de exersat, dar macar ma dimt recunoscătoare ca mi-am propus sa fac asta si mi-a ieșit.

Publicitate

Atat s-a putut azi

E sambata seara ora 21:00, ma uit la stream si astazi nu am baut cafea. Am adormit la 12 noaptea aseara, mi-am pus alarma la 7:30 m-am trezit pentru 2 minute si am adormit inapoi pana la 11:00. Am facut un toast cu avocado, am mancat, dupa care am simtit efectiv cum am pierdut timpul tot restul zilei. Am facut covridogi, dupa care am stat sa ma uit la o emisiune la tv. Am incheiait aceasta zi, cu fata lipita de laptop, pierzandu-mi concentrarea din doua in doua minute. Zilele astea ma simt destul de obosita, am impresia ca ma ajunge oboseala dupa o perioada destul de lunga in care am cam neglijat somnul. Am crezut ca daca o sa am un program de rutina zilnica, imi va fi mai usor sa ma organizez. In realitaten uneori reusesc sa fac multe lucruri intr-o zi, alteori am impresia ca traiesc degeaba si daca una din aceste zile ar fi ultima mea zi, mi-ar parea putin rau. Ma opresc, iar scriu cateva cuvinte, leg propozitii de parca repar cu sarma ceva si sfarsesc prin a posta asta ca si cum ma tin cu dintii de o caramea greu de mestecat.

Regasire

Acum cateva zile, mi-am luat un laptop nou, acum am inceput sa ma bucur iar de timpul petrecut in fata laptopului scriind, asa cum o faceam cu mult timp in urma. Una din dorintele mele cele mai arzatoare acum cativa ani, era sa am posibilitatea sa am propriul meu scaun, laptop si birou unde sa pot sta linistita sa scriu tot ce imi trece prin cap. In ultima perioada am observat ca am regasit cateva obiceiuri ce imi ofera satisfactie si in acelasi timp ma fac sa ma simt si productiva. Am redescoperit a mia oara ca ma regasesc in muzica rap si am inceput sa reascult vechi melodii ale unor artisti. Am redescoperit placerea unui moment de liniste in care cuvintele imi curg din minte spre vizualul distorsionat de oboseala. Starea de focus parca se simte mai placut atunci cand fac ceva ce imi place, desi sunt constienta ca uneori desi ma regasesc extrem de focusata pe o idee, ma blochez pur si simplu si imi intra cuvintele la apa. Se intampla de multe ori sa plec de la o idee, care mi se pare …numai buna de dezvoltat, ca mai apoi, sa raman in minte cu goluri de cuvinte dar cu imaginea ideii neconturata de cuvintele potrivite. Desi aceasta placere ridicola, de a imi scurge ochii in idei uneori ma oboseste, in special in serile in care mintea mi-e atat de pustie de ganduri incat nu ma simt in stare nici macar sa imi amintesc task-uri banale de rutina. Ma apuc totusi sa scriu cu gandul ca cel putin un om asteapta cu nerabdare sa vada, ce impulsuri electrice imi strabat creierul in speranta nasterii unor combinatii de cuvinte potrivite satisfacerii nevoii de deosebit.

„Raul„ necesar?

Cred ca cea mai mare provocare a noului an, este decizia de a ma lasa de fumat. Mi se pare una din acele realizari pe care majoritatea fumatorilor, si-o propun spre indeplinire ca mai apoi sa nu gaseasca un motiv destul de bine intemeiat sa o faca. Gandul care pe mine m-a ajutat sa scap de agonia dorintei de a fuma a fost Nu e ca si cum renunt la fumat, ci scap de dependenta de a fuma. In cele din urma, cred ca anul acesta pot numara tigarile pe care le-am fumat. Anii trecuti pe vremea asta, deja erau nenumarate tigarile fumate. Pregatirea pentru aceasta decizie pentru mine a durat cateva luni bune. Momentul in care m-am gandit serios la ideea de a scapa de fumat, sincera sa fiu, a fost destul de inspaimantator. Pana sa trec realmente la fapte mi-am facut mii de filme si m-am gandit zile la rand la fiecare detaliu. Am cautat cu meticulozitatea unui chirurg fiecare motiv de care sa ma leg ca sa fac aceasta decizie din ce in ce mai usor de pus in aplicare. Astfel ca intr-un moment in care am fost predispusa la a fuma mai putin, am decis ca as putea sa nu mai fumez deloc. Asa am si facut. Urmatoarele cateva zile am reusit sa evit toate momentele in care eram predispusa la a fuma. Usor, usor am schimbat obiceiurile ce-mi puneau dorinta la incercare, si un lucru destul de daunator social este faptul ca am evitat sa stau cu fumatorii. Am evitat sa beau cafea si am renuntat la toate trigger-ele ce-mi puteau declansa dorinta de a fuma. Am aflat din diversse surse ca primele 3 zile sunt crunte, in realitate dracul nu e chiar atat de negru, nici chiar atat de dificil nu a fost pentru mine, din moment ce deja eram hotarata sa scap de fumat. Odata ce decizia a fost luata, perseverenta si disciplina imi erau noii aliati in lupta contra dependentei. Uneori imi testam limitele incercand sa stau in preajma fumatorilor, alteori pur si simplu nu aveam de ales. In final am acceptat ideea ca asa cum am ales sa scap de fumat asa accept si faptul ca trebuie sa ma tin de acest nou obicei. Am auzit ca odata ce spui si celor din jur despre unele lucruri in anumite contexe e ca si cum ai avea un angajament mult mai mare fata de acel lucru, si tocmai de accea am ales sa impartasec aceasta decizie cu voi. Pe de o parte nu stiu cat de eficient este faptul ca pana acum am stat doar printre fumatori, si acum ca nu mai fumez, simt intr-o oarecare masura sentimentul de autoizolare. Pe de alta parte ajuta destul de mult aceasta confruntare cu sinele. In conditiile in care imi ocup timpul cu diverse alte activitati pentru care oana sa ma las de fumat, gaseam scuze sa nu le fac, tocmai pentru ca aveam impresia gresita ca nu am suficient timp. Mereu ma gandeam ca la finalul a ceva trebuie sa fumez ,ca recompensa, ca mai apoi sa fac altceva ce sa finalizez cat se poate de repede pentru a primi o alta recompensa. In final acea recompensa era stresul. Unul din modurile de a face fata dorintei de a fuma a fost si asocierea fumatului cu ceva negativ. Eu am asociat stresul cu fumatul si in acest fel, nu mai vedeam in a fuma, placere ci stres. Astfel ca am cautat toate confirmarile necesare sa imi inradacinez ideea ca este imperios necesar sa scap de fumat, atat pentru sanatate cat si pentru linistea mea psihica.

Ce deja am facut

E destul de dificil de cuprins in cuvinte, defectele pe care le am si greselile pe care le-am facut. Mai dificil de cat atat e sa inteleg cum anume sa repar majoritatea dintre ele, in conditiile in care, una cate una se prind de mine ca scaiu si asteapta momentul potrivit pentru a-si dezvalui repercusiunile. Probabil mi-e mai frica de faptul ca greselile au repercusiuni, decat de greseala in sine. Dintre toate cacaturile pe care le-am facut pana acum, vad ca cel mai bine ma pricep la alunga oameni din viata mea. Si nu pentru ca nu stiu sa ma comport ci pentru ca probabil sunt atat de egoista incat sa cred ca merit exact ceea ce ofer. Probabil traiesc intr-o iprocrizie ideologica in care consider ca daca esti onest fata de oameni, asa vor fi si ei la randul lor si cu atat mai putin se vor supara daca le spui adevarul. Problema e ca nu traim in basme, ci intr-o lume in care fiecare crede ca lumea se invarte in jurul sau, fiecare vrea sa traga focul sub turta lui si fiecare crede ca ceea ce face e bine. Cum asumarea se afla intr-o lupta continua cu ego-ul, de fiecare data cand ego-ul castiga, se pierde o conexiune umana. Cred ca am facut destule greseli cat sa inteleg ca majoritatea oamenilor care se afla in viata mea se afla pentru diverse beneficii. In afara de parinti, nimeni altcineva de pe fata pamantului nu te iubeste neconditionat, majoritatea prietenilor pe care ii ai te suna pentru ca le poti satisface niste nevoi. Daca nu ai mai raspunde pozitiv de cateva ori, in viitor vei fi exclus. Am vorbit prea mult cand trebuia sa tac si deseori am inteles ca multe lucruri in viata se subinteleg din tacere, pe cand altele trebuie spuse clar si raspicat. Eu nu prea ma pricep la diferentieri de acest gen. Ma astept ca sinceritatea mea ,uneori taioasa, sa aduca cu sine pe langa ajutor si putina empatie. Probabil nici eu nu reusesc mereu sa transmit ce simt, cu cel mai mare grad de empatie, dar cred ca faptul ca sunt asumata fata de ceea ce spun, in 80% din cazuri, ma absolva de cele mai grave consecinte. Ma bucura enorm ca detin inteligenta minima pentru a intelege ca exista loc de imbunatatire schimbare si evolutie. La fel de mult ma bucur ca de cele mai multe ori accept critica negativa si desi in mintea mea de multe ori atarn cu varful degetelor langa prapastia negarii, fac pasi marunti inapoi spre drumul ce ma poarta spre constientizarea sinelui.