In mod normal la ora asta ar trebui sa dorm. Ceea ce de fapt nu imi da pace sa dorm este cat de atipica a fost aceasta zi si cum bias-ul mental al propriei convingeri, astazi m-a dezamagit. Daca de cele mai multe ori cand ma gandeam la ce-as face daca as avea mai mult timp liber, gaseam infinite activitati, astazi m-a pus la zid, perioada aceea a lunii. Din pacate nu a aparut cu simptome normale de apatie si putina lipsa a energiei, ci s-a instalat cu durere si lene pe stomacul si pe creierul meu simultan. In mod normal as jeli aceasta zi pierduta. Dar din moment ce ma vad insirand cuvinte pe blog, nu imi mai pare atat de rau. Azi stateam si ma gandeam ce fac alti oameni intr-o zi normala, care pentru mine e o rutina? Alteori in timp ce sunt la servici in timpul programului de 8 ore ma intreb ce fac alti oameni in aceasta fereastra de timp in care eu sunt prizoniera. Observ ca privind lucrurile mai din exterior altfel se vede viata dintr-o perspectiva atipica rutinei. Rutina este cheia succesului? Categoric ma aflu in rutina gresita.
Vina
Unul poate dintre cele mai defecte caracteristici, care imi ingreuneaza existenta intr-o mare perioada a vietii mele, a fost si inca este, asumarea vinei atunci cand nu este nevoie. Uneori imi este extrem de dificil sa imi dezlipesc bandajul nevinovatiei, lasandu-l sa se infecteze pe ranile trecutului cu care nu m-am impacat. Ceea ce imi este si mai dificil e ca in acele situatii sa imi pun intrebarile corecte. De ce imi pasa? Care este motivul pentru care consider ca vina imi apartine? De ce simt asta? Ce altceva sa simt? Cum sa ma detasez de aceasta situatie? Cat anume din situatie ma implica direct? Cum am ajuns in aceasta situatie? si multe alte intrebari care ar putea sa ma absolve de acest sentiment, in momentul in care apare constient, fara motiv. Ceea ce mi se pare paradoxal este faptul ca in general gasesc mai reconfortant, sentimentul de vina atunci cand intr-adevar ma aflu intr-o situatie care ma implica direct si sunt constienta ca greseala imi apartine. Ceea ce ma tulbura de fapt, e momentul in care mantia vinovatiei se pune ca negura peste sufletul meu si lasa in urma mizeria de frustrare, ce se aduna si se pietrifica. Unii oameni simt la fel si nu exprima, altii sunt complet inconstienti si nepasatori, eu? Ma vad in acea categorie in care ar trebui sa imi pun aceste intrebari, pe care le-am scris mai sus, mai des. Ma simt de multe ori neinteleasa atat de mine, cat si de cei din jur. Uneori cred ca oamenii asteapta ca eu sa citesc in stele ceea ce ei gandesc, altii imi spun exact ce gandesc si ma fac sa ma simt vinovata pentru ceea ce fac ei. Pe de alta parte consider ca imi este destul de dificil sa fac diferenta dintre ceea ce spun oamenii in raport cu mine si cat, din ceea ce spun ei se raporteaza direct la situatie. Eu ma simt vinovata de exemplu daca consider ca nu am inteles de fapt o situatie si la fel de vinovata ma simt daca se presupune ca am facut ceva ce de fapt nu am facut. Motivul? Nu stiu! TRATAMENT?
3 zile deja?
Cred ca am inttrat in acest an mai productiva ca niciodata. Daca pana acum tindeam spre lene acuta, aruncandu-ma in scuze banale, in ultimele zile pornind laptopul, ma gandesc ca scriu un singur cuvant. Ajung mai apoi sa dezbat cu propriul eu idei absurde pentru unii. Astazi discutam printre altele cu logodnicul meu, despre deficienta educationala in Romania la nivel de credinta. De ce studiem religia in care ni se creaza dogme si carlige emotionale? De ce trebuie sa ni se ingurgiteze obligatoriu niste informatie inutile destinata indoctrinarii. Fiecare ar trebui sa aiba libertatea de a alege in ce sa creada inca de la varste fragede, tocmai de aceea una din ideile care au incheiat aceasta discutie statea in implementarea in scoli a istoriei religiilor. Cunoasterea diversa a religiilor presupune un spectru mai larg in ceea ce priveste libera alegere. De ce ne este impusa religia prin educatie la nivel de stat in conditiile in care statul nu este capabil sa ajute la educarea adolescentilor despre ceea ce inseamna educatie sexuala? De ce este mai important ca un adolescent sa stie in ce zi e o anumita sarbatoare decat cum sa foloseasca metode contraceptive si cum sa-si apere sanatatea de tot felul de boli venerice?
Plangeri neconsemnate
O noua zi in paradis, intr-o normalitate monotona. Un lucru care imi este dificill sa il inteleg, este consecventa orbeasca a majoritatii oamenilor de a frecventa zilnic aceleasi locuri, de a munci in aceleasi loc ani la rand si de a se acomoda cu viata monotona, nelasand nici o urma de speraanta schimbarii. Asa cum am spus la inceput astazi a fost una din zilele superficiale ale vietii mele, una din acele zile pe care le voi uita in negura timpului. Ceea ce de fapt ma ingrijoreaza este frica mea si a altora de a indrazni de a muta focusul de pe rutina chinuitoare spre mici diversificari ale zilelor. Observ cu uimire cum viata unor oameni din exterior, pare extrem de interesanta. Toata lumea ar vrea sa fie in locul acelor oameni a caror aparenta inseala normalitatea. Evident ca superficialitatea ia ochii mult mai usor decat munca care nu se vede. Intotdeauna falsitatea e ca uleiul pe apa mai vizibil, mai usor de accesat si validat ca a fi „corect” decat ceea ce este de fapt adevarat. Fake it until you make it, nu inseamna sa te postezi si sa te arati ceva ceea ce nu esti, cu speranta ca poate in cel mai optimist moment exista o urma de posibilitate, ca la un moment dat probabil sa te imbogatesti ca sa iti validezi propria ipocrizie in care te scalzi. Niciodata oamenii care, intr-adevar au niste vieti interesante nu isi imprastie ipocrizia in postari care cersesc atentie, in disperarea validarii. In realitatea cotidiana, majoritatea oamenilor gasesc motive sa se planga din orice se intampla, din nou din dorinta de validare. Toata lumea are impresia ca lumea sa invarte in jurul fiecaruia, asta mi se pare cea mai dificila parte a interactiunii dintre oameni asta pentru ca de fiecare data cand intri in lumea altcuiva, trebuie sa te supui unor reguli atat timp cat ai incalcat una din ele nu esti asa usor iertat, precum te ierta mama sau tata atunci cand faceai prostii cand erai mic. Partea trista e ca din orice trebuie sa inveti o lectie fie ca vrei fie ca nu. Viata de cele mai multe ori ne da de ales. Fie ca vrem sau nu suntem bombartati de optiuni, cu cat avem mai multe optiuni cu atat e mai greu de ales, cu cat ne dorim mai mult sa progresam cu atat este mai usor sa ne lasam distrasi de dorinte insipide care ofera satisfactie instanta. Orice alegere facem ne conduce spre o consecinta sau nu. Ceea ce nu ma face sa imi para atat de rau pentru oamenii care imbratiseaza monotonia ca stil de viata ca in final sa-si regrete existenta pe urma nereusitelor.
Anul nou, deja?
Abia ce am vazut ca ultima postare a fost de candva din noiembrie. M-am simtit nedorita in ultimele luni. Dupa ultima postare am decis ca venise momentul oportun pentru rezolutiile legate de anul nou. M-a inspaimantat putin, gandul unei perioade viitoare incerte. Oricum viitorul este incert. Mi se pare ipocrizie iluzia marilor schimbari, timpul trece in acelasi ritm pentru toata lumea. Pe mine ma inspaimanta gandul ca incepand de acum, trebuie sa ma apuc sa fac ceva. Am impresia ca pauza de scris mi-a daunat vocabularului, intru cu greu in starea de focus si mai greu ma concentrez asupra a ceea ce vreau sa scriu. Cu toate astea as vrea sa va povestesc, ce am mai trait in ultimele luni. Pe langa faptul ca m-am plimbat de colo-colo dupa iluzii desarte. Am reusit la finalul acestui an sa trec prin panza constiintei, niste obiective ,realizabile cred. Ceea ce stiu cu siguranta sunt primii pasi pe care trebuie sa ii fac in evolutia mea, cred ca asa cum am mai spus motivatia functioneaza invers. Asta presupune efort doar, gandul ca orice incep presupune un efort deja motivatia nu mai functioneaza. Ironic cand propriile sfaturi nu ma ajuta.
Zilele de dupa colt 