Dupa acea experienta memorabila care mi-a oferit o oarecare incredere in ce urma sa fie, am decis ca urmatoarea data cand ne vom vedea, vom face din acea intalnire una cu totul memorabila si deosebita din punct de vedere emotional. Ei bine asa cum am spus cuvantul de legatura atunci era alcoolul, putin ironic, acumContinuă lectura „Oameni valorosi din viata mea #1 2/2”
Arhive etichetă:Avalanșă
Marea
Prima data când am fost la mare aveam 9 ani, eram un copil dornic de senzații încercând sa cuprind într-o zi cât mai multe experiente neintelegand ca esenta sta în senzații pe care nu le poți cuprinde în cuvinte. Dupa acea experienta, am așteptat cu nerăbdare sa cuprind marea cu ochii în profunzimea liniștii sale.Continuă lectura „Marea”
Trairi neexprimate
Tot ma gândesc la un subiect despre care sa scriu și am impresia ca am rămas fără cuvinte, însă în realitate încă poate nu am trăit destule experiente pe care sa le masor în cuvinte. Am trăit ce-i drept, weekendul ce tocmai a trecut una dintre cele mai frumoase experiente de când sunt aici înContinuă lectura „Trairi neexprimate”
Avalansa
Mintea zace departe de timp, după o distorsiune a gândurilor în care s-a pierdut. Amintiri recurente secventeaza imaginea mentala cu greu formata. Ma relaxez sub pretextul amaraciunii și ma întorc la poziția încruntata a mușchilor. Asta nu se poate numi relaxare… Însa mintea continua sa vibreze prinzând din zbor gânduri rătăcite. Schimbul de idei întețeșteContinuă lectura „Avalansa”